Egiptul antic descrie cu lux de amanunte o vizita extraterestra

Paradisul Antic Egiptean care descrie cu lux de amanunte o vizita extraterestra

Papirusul Tulli, descoperit în Egipt, este una dintre cele mai concludente dovezi,care atestă că extratereștri i-au vizitat pe oamenii antici și că s-au implicat de nenumărate ori în dezvoltarea socială sau economică. 
Ca multe alte documente antice, acest papirus incredibil spune o poveste de-a dreptul fantastică, care schimbă perspectiva noastră cu privire la trecut, prezent și chiar viitor.

La prima vedere această relatare pare desprinsă din scenariul unui film, dar lucrurile sunt cât se poate de reale, pentru că Papirusul Tulli a fost studiat și cercetat de numeroși arheologi, care i-au confirmat autenticitatea. 

Această părere pare una stranie, pentru că documentul antic a fost descoperit în 1934, într-un magazin de antichități de către Alberto Tulli, un director al secțiunii de egiptologie de la Muzeele Vaticane. 
Este puțin probabil ca în acea vreme oamenii să fi fost familiarizați cu poveștile extraterestre, chiar mai mult să inventeze o asemenea întâmplare. 
Adevărul nu îl cunoaștem, dar cu toate acestea, vă prezint impresionanta poveste scrisă în acest papirus controversat.

Totul a început în ziua cu numărul 21, în cea de-a treia lună de iarnă, a anului 1480 î. Hr., când oamenii de curte ai faraonului Thutmose I au observat un disc luminos pe cer. 
O ființă stranie, de aproximativ 6 metri înălțime, a coborât din nava sa. 
Textul antic spune că oamenii din acea vreme au consemnat că avea un miros puternic de nu putea sta lângă ea.
După numai câteva zile, lucrurile s-au complicat și tot cerul era împânzit de nave extraterestre. 
Acestea se îndreptau spre locul în care a aterizat prima și părea că este vorba despre o invazie, dar realitatea a fost alta. 
Se pare că acestea nu au aterizat niciodată pe Terra,doar au survoluat anumite zone, dar pentru ca posteritatea să cunoască adevărul, faraonul a ordonat ca acest eveniment straniu să fie consemnat într-un papirus.

Mai multe detalii nu se cunosc despre această poveste, pentru că papirusul în cauză a dispărut ca și cum niciodată nu ar fi existat. Vaticanul neagă cu vehemență că în arhivele sale ar exista un asemenea manuscris, cu toate ca anumite voci (sonore) sunt de părere că acolo ar fi locul în care este păstrat cu sfințenie.
Chiar dacă misterul și controversele planează asupra acestui manuscris, putem spune că este una dintre cele mai impresionante povești cu extratereștri din egipt și că egiptenii antici au stabilit contacte cu speciile extraterestre mult mai bine decât o facem noi, în timpurile prezente.

Jocurile Copilariei din 1907 pana astazi Romania

"Jocuri de copiii" la 1907

Fragmente din studiul "Jocuri de copiii"

Tudor Pamfile, 1907, Editura Academiei Romane.

În prezent, copiii nu îşi imaginează viaţa fără gadgeturi, Internet şi fel de fel de aplicaţii pe calculator. 
În urmă cu o sută de ani, însă, lucrurile stăteau complet diferit. 
Cel mai banal obiect putea să devină o sursă de distracţie, iar dovadă stau jocurile copiilor.

În 1907, scriitorul Tudor Pamfile (1883-1921) a publicat un studiu amplu numit "Jocurile copilăriei".
Folcloristul roman a reuşit să cuprindă în lucrarea sa tot ceea ce însemna joc şi bucurie în viaţa copiilor de pe meleagurile noastre la început de secol XX, de la distracţia ţâncilor care scurmă în ţărână şi până la flăcăii care fac glume pe la nunţi.

Între jocurile copiilor de acum 100 de ani se numărau şi câteva care au supravieţuit până astăzi, precum v-aţi ascunselea (numită pe atunci "de-a cucul") 

sau bâza (care se numea "de-a leafa"), dar majoritatea dintre ele au dispărut aproape complet odată cu trecerea timpului.
Iată o parte a jocurilor preferate ale copiilor în trecut, aşa cum sunt descrise în cartea lui Tudor Pamfile din anul 1907:

De-a dracu-n cânepă: 

„Mai mulţi copii se pun roata. 
Unul, numit «dracul», se ascunde în mijlocul lor.
Unul, numit «Dumnezeu», umblă pe la spatele roţii, de jur împrejur, tot întrebând: «N-aţi văzut pe dracul?». 
Cei din roată ridică câte un picior şi zic: «Poate aista-i». 
De la o vreme iese dracul din cânepă (din mijloc), iar Dumnezeu dă fuga după el.
Dacă-l prinde până nu se ascunde din nou în cânepă, intră el drac. 
Aşa se continuă cu alţii.
(Se spune ca acest jocq s-ar fi nascut pe vremea lui Vlad Tepes).

Baba şi uncheşul, care se joacă pe la priveghiuri. 

„Baba şi uncheşul, rătăciţi fiind, se caută prin lume unul pe altul şi poposind în casa cu mortul se tocmeşte uncheşul la coasă. Şi atâta coseşte uncheşul cu un ciomag prin dreapta şi prin stânga, de cotonogeşte pe cei de prin prejur".

De-a butea cu curechiu sau, în traducerea limbajului de azi, „de-a putina cu varză".

"Cel care ţine în braţe se cheamă bute, iar ceilalţi curechi. 
Unul însă e liber şi apropiindu-se de bute zice: «Am venit să-mi dai o căpăţână de curechiu». 
«Despre mine numai de vei putea scoate, căci e foarte îngheţat». Acesta se trudeşte să scoată din şir pe unul. 
Dacă poate vine şi a doua oară, slujindu-i la scoaterea căpăţânii şi cel deja scos. Jocul urmează".

Clopotul.

„Se aşează flăcăii roată cuprinşi cu braţele pe după cap. 
Amăgesc pe unul care nu ştie cum e urmarea şi-l pun în mijlocul lor. 
Unul se suie deasupra pe umerii lor şi apucând cu mâinile de cap pe cel din mijloc îl trage în toate părţile, zicând că trage clopotul. 
Pe când acesta răcneşte să-l lase de cap, ceilalţi fac haz".

Maimuţa. 

„Mai mulţi băieţi s-apucă şi mânjesc căciula unuia cu funingine, apoi, fără ca acesta să ştie, i-o pun în cap. 
Unul, în urmă zice: «Mă, să faceţi ce voi face eu». 
El se freacă cu mâinile peste ochi şi toţi trebuie să facă acelaşi lucru. 
La urmă îşi scoate căciula şi se freacă cu dânsa pe faţă. 
Toţi făcând acelaşi lucru, celui cu căciula mânjită îi rămâne faţa cu desăvârşire neagră. Ceilalţi râd cu poftă".

Cu mantaua.

„Unul care nu ştie această păcăleală se pune jos, iar peste el se pune o manta cu mâneca în sus, întinsă.
I se spune că pe mânecă i se va vorbi ceva de seamă, de către altul. Când lucrul e gata, celui învelit, nevăzând nimica, i se toarnă pe mânecă o oală cu apă".
Restul copiiilor incep sa rada in hohote.

Teasc. 

„Când copiii se află într-un loc închis, se vorbesc câte doi, trei şi la un semn dat încep a îngrămădi pe ceilalţi într-un colţ strigând: «Teasc, teasc!».

Sculare de jos.

„A se scula de jos fără mâini, fără ajutorul coatelor, nu-i lucru aşa de lesnicios. 
Copiii se încearcă şi care izbutesc se socotesc ca voinici".

Asvârlirea clisei cu băţul. 

„Se pune unui băţ o căciulă de clisă şi făcându-i vânt clisa se duce sbârnâind şi prefăcându-se în bucăţi"

Căţeaua. 

„E un joc nu foarte frumos pe care îl fac flăcăii cu prilejul nunţilor, seara, când gazda nu-i pe acolo. 
Anume se stinge lampa şi flăcăii încep să se bată cu căciulile, cu curelele peste ce apucă. 
Această joacă proastă nu se mai întâmplă dacă unul prevesteşte zicând: «Mă, a venit căţeaua de la moară».

Râs şi batjocură.

„Un copil neştiutor se culcă jos după îndemnul altora, cu braţele în lături. 
Doi se culcă alături peste braţele lui, iar al patrulea se pune cu spinarea pe picioarele lui. 
Al cincilea vine şi poate face celui răstignit orice vrea, îşi poate face râs şi batjocură de el, mai ales dacă băieţii sunt ei în de ei".

Leapsa. 

Unul dintre jucatori trebuie sa ii alerge pe ceilati. 
Cand reuseste sa atinga un alt jucator acesta din urma devine cel care trebuie sa alerge dupa jucatori in incercarea de a atinge pe unul dintre ei.

1,2,3, la perete, stop!

Se joaca intre mai multi copii. 
Un copil sta cu fata la perete si ceilalti la cativa metri. 
Cat timp e cu spatele la ei, copilul spune 123 la perete stai si se intoarce repede. 
In acest timp ceilalti copii incearca sa ajunga cat mai aproape de el. Daca el s-a intors dupa ce a spus stai si a vazut un copil miscandu-se ii spune sa se duca la locul de plecare. 
Scopul jocului e ca unul din copii sa ajunga la cel de la perete si sa il atinga. 
Daca reuseste, el ii ia locul si jocul se reia de la inceput. 

Baza. 

Un copil sta cu privirea ferita de grupul din jurul lui, de obicei cu ajutorul mainilor care se pun incrucisate ca un paravan, iar ceilalti dau cu palma in mana celui care sta de baza. 
Cel lovit trebuie sa ghiceasca cine l-a lovit, iar daca nu ghiceste mai sta o tura pana ghiceste. Cand a ghicit, copilul descoperit trece in locul celui care l-a ghicit si jocul se reia.

Ratele si vanatorii

Pentru acest joc e nevoie de cel putin 6 combatanti. 
Doi copii sunt vanatorii, iar ceilalti fac parte din grupul ratelor. Vanatorii arunca mingea unul spre celalalt, incercand sa-i loveasca pe copiii din grupul ratelor. 
Cel care a fost atins cu mingea este eliminat, iar jocul continua. 
La final va ramane un singur copil. 
Vanatorii vor incerca sa-l loveasca si pe acesta. Daca nu reusesc sa-l elimine din trei lovituri, castiga grupa ratelor.

Tara, tara, vrem ostasi.

Copiii sunt impartiti in doua echipe si cele doua echipe sunt asezate la o distanta de cativa metri fiecare formand un “gard”, tinanduse de maini. 
Una dintre echipe spune: “Tara, tara, vrem ostasi!”. 
Ceilalti raspund: “Pe cine?”. Si apoi se va mentiona un nume de copil ce se afla in acea echipa. 
Acesta trebuie sa fuga si sa sparga, daca poate, sirul celalalt. 
Daca reuseste se va intoarce la echipa lui cu un copil din acea echipa si acesta va face parte din echipa lui. 
Daca nu reuseste, va ramane in echipa care l-a strigat. 
Castiga echipa care a reusit sa adune toti ostasii.

Baba oarba. 

Participantii la joc se aseaza in cerc. 
Conducatorul alege un copil pe care il leaga la ochi si il invarte, iar acesta trebuie sa ghiceasca pe cine a prins. Se continua jocul cu urmatorul copil.

Flori, fete sau baieti. 

Doi jucatori merg impreuna si aleg un numar de la 1 la 10 apoi revin la ceilati jucatori iar acestia, pe rand, vor spune un numar incercand sa ghiceasca numarul ales de cei doi jucatori. 
Cand un jucator ghiceste numarul va trebui sa aleaga una din cele 3 variante: flori, fete sau baieti. 
Dupa ce a optat pentru una dintre variante cei doi jucatori vor merge si vor alege fiecare cate un nume sau o floare. 
Apoi vor reveni si ii vor spune celui care a ghicit anterior numarul cele doua variante. 
Acesta va alege una dintre ele si va face astfel pereche cu cel care propusese varianta aleasa iar celalalt jucator va trebui sa treaca in grupul celor care incearca sa ghiceasca numarul.

Matele incurcate

Va asezati in cerc. 
In picioare, tinandu-va de maini. 
Apoi incepeti sa va incurcati. 
Mana peste picior, picior in capul vecinului, mana pe umar, mana pe sub celelalte maini, capul unde s-o nimeri. 
Nu va dati drumul la maini, dar va incurcati cat mai bine. 
Sau mai rau. 
Daca va prabusiti, asta e, mai incercam. 
Intra apoi in scena Descurca Tot, un personaj ales de la inceput, pe care l-ati trimis mai departe sa nu va vada acrobatiile. 
El trebuie sa va descurce.

Obligatea la bara. 

Se joaca in dreptul unei porti de fotbal. 
Se stabileste o ordinea in care fiecare jucator trebuie sa suteze cu mingea una dintre barele portii de fotbal. 
Toti jucatorii vor juca din acelasi loc. 
Daca un jucator reuseste sa atinga cu mingea o bara jucatorul care il urmeaza este obligat sa atinga la randul lui cu mingea o bara. 
In cazul in care nu reuseste este eliminat din joc. 
Ultimul jucator care ramane in joc este declarat castigator.

Sotron. 

Se deseneaza pe asfalt ceea ce pare a fi un om stand in pozitie dreapta si mainile intinse orizontal sau chiar o compozitie de cuburi numerotate. 
Desenul este impartit in asa fel incat in fiecare casuta se gaseste cate un numar (cifre de la 1 la 9 sau mai mult). 
Cel care sare trebuie sa arunce mai intai cu piatra in casuta (incepe cu cea numerotata “1″ si ajunge la “9″, daca nimereste de fiecare data casuta). 
Daca arunca in afara, pierde tura si este randul urmatorului copil sa arunce si sa sara cu picioarele in casutele desenului. 
In fiecare runda se poate sari intr-un anumit fel (de ex. in prima runda se sare cu amandoua picioarele, in runda 2 se sare intr-un picior, in runda 3 cu picioarele incrucisate, etc.)

Lapte gros

Se poate juca oriunde. 
Este de preferat afara, pe iarba.
Lapte gros este un joc pe echipe ce poate fi jucat in minim 5 jucatori. 
Dacă sunt mai multi jucatori care doresc sa ia parte la joc trebuie ca intotdeauna numarul total de jucatori sa fie un numar impar.

Pozitionarea

Un jucator va fi desemnat arbitru (pernita, stalp, etc) iar restul jucatorilor se vor imparti in doua echipe egale. 
După ce se va stabili ordinea de joc una din echipe se aseaza in urmatorul mod: primul jucator, aplecat, cu capul in mainile arbitrului. 
Urmatorul jucator, aplecat, in spatele primului jucator, cu capul intre picioarele lui. Si tot asa pana cand toti jucatorii echipei s-au asezat unul in spatele celuilalt.
Jucatorii celeilalte echipe trebuie sa sara, pe rand, in spatele echipei asezate aplecat. 
De fiecare data cand cineva sare, trebuie sa strige “Lapte gros!”. Jucatorii care au sarit, trebuie sa ramana in pozitia in care au aterizat (fara sa se dea mai in spate sau mai in fata si fara a se misca, daca cel care sare a ,sarit gresit si aluneca, este eliminat).

Dupa ce toti jucatorii echipei 2 au sarit in spatele echipei 1, trebuie sa-si mentina pozitia si primul care a sarit trebuie sa arate arbitrului un umar de la 1 la 5. 
Echipa 1 ghiceste numarul aratat arbitrului.
Echipele schimba rolurile si jocul se incheie atunci cand:
Echipa care a stat aplecata ghiceste numarul aratat arbitrului;
unul dintre jucatorii care a sarit (si se afla pe spatele unui adversar) atinge pamantul cu piciorul;
unul dintre jucatori uita sa strige “Lapte gros!” inainte sa sara;

mai sunt jucatori care trebuie sa sara dar nu mai au loc datorita pozitionarii gresite a celor care au sarit inaintea lor.

 "Dansul ploii"sau tropaitul in baltile lasate de ploaie,deseori chiar in timpul ploii!

Atentie !NOTA

Doar o parte dintre jocurile mentionate mai sus au fost colectate din studiul anului 1907, al scriitorului Tudor Pamfile.

In proportie de 60 % dintre aceste mentiuni reprezinta amintiri personale din vremuri macabre prin care Romania a trecut,mai precis perioada comunista ( Anti Comunist).

Am incercat sa colectez intr-un articol cat mai multe jocuri de socetate,jocuri sanatoase,de socializare, de sporire a atentiei distributive, de memorie, de prietenie, jocuri educative si nonviolente , jocuri folclorice autentice Romanesti.

Tot o data am incercat sa rascolesc amintiri frumoase nostalgicilor poate ca si mine...si celor care astazi nu mai sunt copiii din vremurile in care noi toti stim (macar) si mai dorim sa citim,chiar si in aceasta lume in care cu greu ne (regasim).

Ma intreb de ce? si cine a dorit ca aceste valori pentru dezvoltarea psihologica intr-un mediu sanatos unui copil ,sa fie ucise cu aceste tehnologii de tip "Gadget, Computer, Smartphone si alte mizerii inutile".

Cu finalul acestei note,rog membrii acestei pagini sau /si simplilor admiratori dupa facebook sau din alte locatii in care au gasit aceasta pagina sa-mi mentioneze intr-un G-mail sau direct intr-un comentariu la acest articol,alte jocuri care mi-ar fi putut scapa, pentru a completa un articol cat mai bogat pentru cei care vor mai citii acest articol pe viitor si desigur pentru cei care inca continua sa-si creasca copii dupa aceste valori adevarate si naturale, sanatoase,pe acesta cale doresc sa reamintesc si tinerelor mame sau tinerilor tati jocurile copilariei lor pentru a le oferii drept model copiiilor lor .,nu "computere sa-i tina legati in canapea ca pe handicapati ,sa-i scoata din casa in cariucior datorita obezitatii,sa-i imbolnaveasca prematur cu dureri de spate,oase si ochi,nefacand miscare,sa-i limiteze in jutecata datorita lipsei de socializare reala,etc..."

Ella Negruzzi,prima femeie avocat din Estul Europei

Ella Negruzzi o femeie cu o personalitate deosebita!

Elena Negruzzi

Elena Negruzzi s-a remarcat ca prima femeie avocat din România, dar şi din Estul Europei, suferind enorm din cauza discriminărilor din acest domeniu. 
A fost o figură proeminentă în mişcarea femeilor din România, în perioada interbelică, punând bazele Asociaţiei Emanciparea Femeii.

Mihai Negruzzi

Născută pe 11 septembrie 1876, la Iaşi, Elena a fost fiica scriitorului şi omului politic ieşean Leon C. Negruzzi (1840-1890) şi sora mai mică a generalului Mihai Negruzzi (1873-1958). Familia sa a jucat un rol extrem de important în viaţa politică românească la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. 
Din păcate, tatăl său a decedat timpuriu, ceea ce a făcut ca Ella şi fratele său să fie luaţi în grijă şi educaţi de fratele mai mic al acestuia, academicianul Iacob Negruzzi, membru fondator al Societăţii „Junimea“ şi intellectual de prim rang al vremii sale, de două ori preşedinte al Academiei Române.
Ella Negruzzi a urmat cursurile şcolii primare, Externatul Secundar de Fete (actualul Colegiu “Mihai Eminescu” din Iaşi) şi cursurile Facultăţii de Drept la Iaşi.

Perseverenţă şi determinare

La un an după absolvirea studiilor universitare, în anul1914, a cerut să fie admisă în Baroul Iaşi (oraşul în care, pe la 1866, bunicul ei, Costache Negruzzi, fusese primar), dar cererea i-a fost respinsă pe motiv că nu are drept de vot (fiind femeie) şi trebuia ca avocaţii să aibă acest drept.
Ella Negruzzi nu a renunţat şi, după primul refuz, a urmat a doua cerere, apoi a treia. 
ŞI pentru fiecare dintre răspunsurile negative primite a luptat chiar cu armele lor, ale avocaţilor.
După mai multe procese care au durat aproape şase ani, Ella Negruzzi a devenit prima femeie avocat din România.

Costache-Negruzzi

Iată ce scria ziarul Universul, în ianuarie 1914, despre recursul Ellei Negruzzi: „Se ştie că dna Ella Negruzzi, licenţiată în drept, a cerut consiliului de disciplină al baroului de Iaşi înscrierea dumisale în acel barou. 
Consiliul, în unanimitate, admiţând această cerere (e influenţa lui Iacob Negruzzi aici n.n.), mai mulţi avocaţi au făcut apel, care a fost admis de Curtea din Iaşi, pe motiv că femeile n-au dreptul de a exercita profesiunea de advocat. 
Contra acestei deciziuni, dna.Negruzzi a făcut recurs, care s-a judecat ieri de secţia I a Curţii de casaţie. 
Dna.Negruzzi s-a prezentat înpersoană, asistată de dnii advocaţi M. Ferechide şi N.Polizu. 
Advocaţii, care au contestat dnei Negruzzi dreptul de a fi advocat, au fost reprezentaţi prin dl. advocat C. Xeni. 
La dezbateri asistă foarte multă lume. (…) Pentru susţinerea recursului a luat mai întâi cuvântul D.Ferechide. Dsa spune că nu poate pricepe ce raţiune juridică a făcut Curtea din Iaşi ca să ordoneze ştergerea dnei Negruzzi din tabloul advocaţilor din Iaşi, întrucât nici prin legea specială a advocaţilor şi nici prin Constituţie nu se prevede că o femeie n-are dreptul de a fi advocat, când posedă titlurile cerute de lege. 
Răpind unei femei dreptul de a exercita o profesiune liberă, spune D. Ferechide, ar însemna a-i crea o incapacitate neprevăzută nicăieri în lege.

Ziarul Universul

În articolul 1 din legea advocaţilor se spune numai că profesiunea de advocat nu poate fi profesată decât de români, dar nu prevede că femeile românce n-au acest drept. 
Unde legiuitorul a vrut să îngrădească capacitatea unei femei, a făcut-o în mod expres. (…).
D. Polizu spune că acordarea dreptului unei femei de a exercita profesiunea liberă de advocat nu constituie nici un pericol social. Probă că în statele unde femeile au dreptul de a fi advocat, ele se achită de obligaţiunile ce şi le-au luat faţă de clienţii lor. 
Arată că acordându-se femeilor dreptul de a fi advocat se face un pas înainte şi la noi în ţară pentru emanciparea femeii. (…).
Combaterea recursului D.Xeni arată că atât textul formal al legii, cât şi tradiţia baroului nu permit femeii să facă azi parte din barou. (…). 
Nu contestă cultura şi inteligenţa femeilor, dar crede că intrarea în barou ar micşora prerogativele tradiţionale ale baroului, pe care generaţia de azi e datoare să le transmită celei de azi mărite, iar nu micşorate (…)”. Şi era abia începutul acelei lupte, care avea să-i aducă, după război, în sfârşit, intrarea în barou. 
A profesat ca avocat în Baroul Covurlui ,Galaţi şi, din 1919, în Baroul Bucureşti.

O feministă convinsă

Modestă, dar plină de încredere în forţele proprii, Ella Negruzzi a devenit o apărătoare consecventă a celor oropsiţi de soartă. 
S-a remarcat în perioada interbelică ca o militantă pentru drepturile femeilor, punând bazele, împreună cu alte două intelectuale, Maria Baiulescu şi Elena Meissner, Asociaţiei “Emanciparea femeii”, al cărei preşedinte a fost. 
Asociaţia a urmărit emanciparea civilă şi politică a femeii prin prisma dezvoltării acesteia în toate domeniile şi ocuparea de funcţii în raport cu pregătirea şi capacitatea fiecăreia. Şi-a concentrate atenţia asupra femeilor de la sate, iniţiind cercuri culturale şi fondând cămine culturale unde a arătat sătencelor cum să-şi organizeze gospodăria şI cum să-şi educe copiii.
După instaurarea fascismului în Germania, Ella Negruzzi s-a manifestat ca o luptătoare împotriva războiului, făcând parte din organizaţia “Grupul avocaţilor democraţi”, înfiinţată în 1935.
De asemenea, a înfiinţat organizaţia “Frontul feminin” (1936), organizând numeroase întruniri şi conferinţe menite să contribuie la antrenarea femeilor în acţiunile pentru apărarea drepturilor lor economice, politice, sociale şi culturale.

Maria-Baiulescu

A desfăşurat o activitate susţinută şi în publicistica vremii. 
Mai mult, după ce Constituţia din 1923 conferea femeilor din România dreptul de vot şi de a fi alese, Ella Negruzzi s-a înscris în Partidul Naţional Ţărănesc şi, în 1929, a fost aleasă consilier local în Bucureşti, alături de alte feministe precum Alexandrina Cantacuzino şi Calypso Botez. 
Ella Negruzzi a militat toată viaţa pentru emanciparea femeii, pentru promovarea culturii, împotriva războiului. Jurist de seamă şi luptătoare in special pentru emanciparea femeii din România, Ella Negruzzi s-a stins din viaţă la Bucureşti, pe 19 decembrie 1948.

Cum a cucerit armata română Budapesta în 1919

Guvernul bolșevic de la Budapesta refuza să recunoască unirea Transilvaniei cu România și în aprilie 1919 a atacat armata română. De comun acord cu guvernul, regele a decis respingerea agresorului și înaintarea trupelor române până la hotarul stabilit prin Conveția cu Antanta din august 1916. 

Cucerirea Budapestei de catre armata Romana.

La 20 iuile, maghiarii au atacat din nou. 
De acestă dată s-a hotărât o rispostă decisivă, până la înfrângerea Ungariei.

Trecerea Tisei

Regele Ferdinand și regina Maria, aflați în Transivania, au asistat în ziua de 30 iulie la trecea Tisei de către trupele române, în dreptul satului Tiszabo. 

Regina Maria nota 

”Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolșevici, ei doreau să ajungă la Budapesta.”
Ofensiva românească a fost extrem de energică. 
Pe 2 august Bela-Kun, liderul bolșevic al Ungariei a fugit în Austria și apoi Rusia Sovietică. 
Referitor la ocuparea Budapestei de către armata română în  august 1919 există unele dezbateri până în ziua de astăzi. 
Când a fost ocupată capitala, la 3 sau la 4 august 1919? Până în prezent, data ocupării Budapestei a rămas în istorie cea de 4 august, conform generalului Gheorghe Mărdărescu, deşi o unitate a armatei române pătrunsese în oraş încă din ziua precedentă, nerespectând dispoziţiile generalului. 
Un fragment din memoriul generalului Rusescu, cel ce a intrat primul în Budapesta, în 3 august 1919, este edificator.

Bela Kun
3 August 1919

Armata generalului Rusescu spulberase rând pe rând toate măsurile defensive ale capitalei maghiare. 
O unitate inamică se retrăsese în fața impetuoasei înaintări ale armatei regale, lăsând o mână de soldați să se ocupe cu demontarea armamentului, totul la cererea comandantului român.

”Într-adevăr nu străbat decât vreun kilometru şi sunt întâmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, având comunicări importante. 
La rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi când am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunului, am oprit. 
Plouând torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative:

Solie ungurească de predare în faţa trupelor române.

Delegaţia îmi spune: „Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi mă roagă a mă retrage cu trupa.”

Armata Romana ocupand Budapesta

Am răspuns: „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decât 

Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; şi în faţa delegaţiei dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5000-6000 m)”, după care adaug:

Regina Maria alaturi de divizia 2.Budapesta ocupata de armata Romana.

 „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decât ce priveşte detaşamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Törek Szt Miclos.”

Delegaţia în faţa mea comunică Guvernului la telefon hotărârea.
Răspunsul, tot telefonic, a fost că autoriză delegaţia a se duce la Marele Cartier General , iar eu să trimit un delegat la Consiliul de Miniştri. 
Le-am făcut cunoscut că voi veni chiar eu, fixându-le că dacă până la orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardez oraşul!
Odată cu plecarea misiunii, am raportat şi situaţia. 
La Consiliul Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18:30, Venise şi căpitanul Mihăilescu ce intrase cu un escadron spre Malxasföld, Est  N-Est , Pesta. Guvernul îmi comunică că aşteaptă sosirea şi a delegatului misiunii italiene, locotenent,colonel Romanelli.
Le răspund că e de prisos şi că nu se poate schimba întru nimic hotărârea mea.

Armata Romana pe fruntul de est

Consiliul îmi face cunoscut că situaţia este dificilă că populaţia e agitată, că 20.000 de lucrători armaţi se vor răscula, iar 3 regimente ce au în oraş, poate, că nu vor putea fi stăpînite la intrarea armatei române. 
I-am asigurat să nu aibă nici o teamă, că armata română va menţine ordinea cea mai perfectă în Buda-Pesta, că trebuie să intru şi să îmi pună la dispoziţie cazarma husarilor „Herzog Ioseph” (acum „Lenin”) şi care să fie evacuată de trupele ungare.

Armata romana misiune umanitară. 

Sub conducerea bolșevicilor Ungaria se confrunta cu foamete.

 Era răspândit zvonul că toate cazarmele erau minate, dar n-am dat crezare. 
Discuţiile prelungindu-se, le pun în vedere că armata roşie întregă este capitulată, oraşul e încercuit de trupele noastre şi catastrofa e inevitabilă. 
O singură concesie ce le pot face este ca grosul forţelor mele (real nu avem nimic mai mult decât cele trei escadroane, 2 plutoane, 2 tunuri şi 2 grupuri de mitraliere) să fie oprite, pentru noapte, acolo unde se găsesc, iar în oraş să nu intre decît Brigada IV, deja sosită cu mine. 
Ora fiind avansată, le pun în vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul că la ora 20:30 dacă nu se termină tratativele bombardamentul să înceapă chiar fiind eu în oraş. 
Consiliul cedează! Şi la ora 20:00 (8 seara) un ofiţer de legătură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa să intre în oraş!
La cazarmă am primit defilarea trupei. 
Apoi am revenit în oraş şi am luat cartier la hotelul „Duna
palota” (Rietz) la care erau ofiţeri italieni şi francezi. 
Alte tratative nu am făcut decât cele privitoare la detaşamentul meu.”

Generalul Gheorghe Mărdărescu la Budapesta

A doua zi va intra în Budapesta și generalul Gheorghe Mărdărescu. La 4 august 1919, împlinea 53 de ani, şi ce cadou mai frumos pentru orice general ar fi putut fi intrarea în capitala cucerită tocmai de ziua sa!( o cucerire glorioasa si brava specifica acestei Natii,parca totul a fost gandit strategic,in ciuda faptului ca data in conformitate cu evenimentul par a fi o coincidenta). 
Ulterior, Mărdărescu îl va marginaliza pe Rusescu, deoarece considera că a încercat să-i sufle onoarea de a ocupa capitala inamică, suprema apoteoză pentru cariera oricărui militar. 
Actele oficiale vor recunoaște 4 august 1919 ca dată a ocupării Budapestei. 
A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta prin acțiune militară directă în cursul sau ca urmare a primului război mondial.

Mistere nedezlegate ale dacilor

Oare chiar au fost Dacii cuceriti de Romani si au existat Romani de origine Daca?

Stim adevarul despre originea dacilor?

Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Ceo-Magnon cu circa 35.000. 
Fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! 
Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Cum e posibil?!..

Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr impresionant de mare de coincidenţe între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe teritoriul ţării noastre. 
Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului. 

Someşul(foto)

Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titularurile mitice care ne-au fost transmise din antichitate. 
Această observaţie l-a făcut pe cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Ticleanu să adopte ipoteza şi să finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape al argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre. 

Argonauţii (foto)

Apollonios, la vremea lui, a plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz. 
Dar informaţiile de atunci se pare că situau Caucazuil la vestul Mării Negre după cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut „Caucaland” situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre…

Ammianus Marcellinus (foto)

Oare chiar se  inrudeau Dacii cu Celtii ? 

Arheologul Ion Motzoi-Chicideanu are o teorie interesanta, dacii se inrudeau cu celtii, nu cu getii !
Prima mențiune despre daci o găsim la Caesar, în „De Bello Gallico”. 

De Bello Gallico

Dar este așa, o referire colaterală. 
Sigur, mai avem și textul lui Traian  „De Bello Dacico”, pe care însă nu l-a scris el. 

De Bello Dacico

În „De Bello Dacico” citim că efortul principal de război al lui Traian a fost în sud când a trecut Dunărea, și apoi în munți unde i-a învins pe daci fără probleme. 
Aceia din munți poate că se numeau daci pe sine, e discutabil acest aspect. 
Și atunci cartea despre războiul de la nord de Dunăre s-a numit „De Bello Dacico”. 
Numai că admite unele elemente de acolo, din munții Orăștiei, îi arată pe daci mai aproape de populațiile atestate arheologic în Transilvania şi chiar în Europa Centrală, mai exact de celți, deși cu unele elemente comune cu populațiile din Câmpia Română. 

Ar fi mai corect să spunem că pe teritoriul actual al Românei avem atestate arheologic două populații distincte ,una daco-celtă și una geto-tracică Însă pentru a confirma această supoziție trebuie ca săpăturile arheologice să fie bine efectuate, să fie corect şi complet puse în evidență/publicate, pentru ca apoi să fie corect discutate.

Nu la nivelul populației, care nu știe despre ce-i vorba, ci la nivelul specialiștilor. 
Ori, asemenea discuții nu există.
În nenumărate cazuri rezultatele arheologiei sunt luate, reîmpachetate și redistribuite într-o formulă care nu are nici o legătură cu realitatea (doar in Romania). 
Câteodată după mintea arheologilor, și câteodată după câți bani se câștigă din emiterea unor concluzii care sunt in interesul politicului. Deocamdată, să tragi concluzii despre civilizația geto-dacă, pe baza informaţiilor disponibile raportate la massa imensă a celor, încă, nici măcar pipăite, este ca și cum te-ai uita la un elefant cu lupa. Discuți pe cât vezi!

Oare chiar au fost dacii infranti de romani ? 

Putini sunt acei ce stiu ca in muzeele lumii exista un numar mare de statui, busturi si capete reprezentand daci.
O prima inventariere a acestor opere de arta a fost facuta in 1946 si numara 26 de piese. 
O a doua numaratoare, facuta in 1980, a crescut numarul acestora la 40. 
In sfarsit, o teza de doctorat, dedicata recent acestui subiect, de catre un specialist in istoria artei, Leonard Velcescu, strange laolalta peste o suta de astfel de reprezentari de daci, iar numarul lor este cu siguranta mai mare. 

Cele mai multe dintre aceste lucrari sunt de mari dimensiuni, statuile pot ajunge chiar pana la trei metri, capetele si busturile sunt colosale.

Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atat de multa atentie din partea artistilor plastici, iar Columna lui Traian, opera geniala, care a revolutionat arta romana, este un argument in plus in acest sens. 
Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite de-a lungul timpului in Forul lui Traian. 
Foarte probabil, au fost facute la comanda imparatului invingator, special pentru a-i impodobi forul. 
Toate sunt insotite de eticheta “prizonier dac”. 

Sunt daci cu priviri semete, dar cu o atitudine linistita, fie tineri, fie mai batrani, fie nobili, fie daci de rand. 
In galeria Chiaramonti din Muzeul Vatican se afla un astfel de bust de nobil dac, ce depaseste trei metri, cu tot cu soclu, daltuit in marmura frigiana violacee cu vinisoare. 
Turistii de toate neamurile se opresc impresionati si se fotografiaza langa sculptura cu numarul de inventar 1697, fara sa stie al cui chip si suflet este inchis in marmura pretioasa. 
Daca observam cu atentie aceste statui, se poate remarca faptul ca personajele sunt intr-o pozitie demna, normala, linistita, de repaus, si nicidecum intr-o pozitie agitata, furioasa, umilitoare. 

Aceasta pozitie cu mainile impreunate (nu legate!) se poate vedea si azi la taranii nostri. 
Cand ceream voie sa fotografiez in Romania, la sate, tarani in costumul popular, mi se raspundea “asteptati, va rog”, isi dregeau putin hainele de pe ei, le scuturau putin cu mana si aici devine interesant,impreunau mainile in fata, la nivelul pantecului, deci luau exact aceeasi pozitie pe care o au statuile de daci. 
Un alt indiciu este acela ca romanii, pentru a face prizonier un “barbar”, il legau cu mainile la spate, pentru a-i reduce mobilitatea mainilor, cu catuse (foarte asemanatoare cu cele din zilele noastre), cu lanturi. 
Insa in cazul dacilor, nici vorba de asa ceva.

Oare chiar au fost romanizati dacii ? 

Dacia a fost ultima cucerita si prima abandonata de romani, durata sederii lor efective fiind de mai putin de 150 de ani. 

Dupa victoria din anul 106, romanii stapaneau Banatul, Oltenia si teritoriul intracarpatic (Ardealul propriu-zis), restul teritoriilor (Crisana, Maramures, Moldova , inclusiv cea dintre Prut si Nistru , Muntenia) ramanand in libertate. 

Dobrogea fusese incorporata de timpuriu in Moesia Inferior. 

Sudul Moldovei si Muntenia au fost si ele ocupate pentru scurt timp, dar granita a fost repede mutata pe Olt si Dunare. 
Hadrian, care i-a urmat la domnie lui Traian, intentiona deja sa abandoneze Dacia. 
Chiar daca se considera ca parasirea Daciei s-a facut in vremea lui Aurelian, in anul 271, izvoarele sustin ca Dacia a fost pierduta sub Gallienus, in anul 256, la o data care coincide cu un puternic atac al carpilor , dacii liberi din Moldova , iar dupa acest moment inceteaza circulatia monedelor romane si nu mai exista inscriptii. 

O alta problema care ii nelinisteste pe cei ce vor sa cerceteze cu buna credinta istoria noastra o constituie unitatea incredibila a limbii romane. 
Limba romana nu are dialecte!. 
Are subdialecte sau graiuri, dar nu dialecte!. 
E de ajuns sa amintim ca, in Italia, vorbitorii din nordul peninsulei nu se inteleg cu cei din sud decat prin intermediul limbii literare, atat sunt de diferite intre ele dialectele italienesti. 
Un sicilian si un lombard vorbesc practic doua limbi diferite.
In Franta, Germania, chiar si Spania, se vorbesc de asemenea dialecte diferentiate, ba unele dialecte reclama, in ultimul timp, statutul de limba independenta, cum este cazul asturienei, galicienei sau corsicanei. 
Ceea ce nu e cazul cu limba romana.
Daca, insa, privim in urma, orizontul se incetoseaza: in provincia Dacia, unde istoricii spun ca a avut loc o romanizare intensa, iar limba dacilor ar fi disparut, trebuie sa se fi dezvoltat o cu totul alta limba decat in teritoriul dacilor liberi, Moldova si Maramures, unde limba latina nu a avut cum sa se impuna si unde limba daca a continuat sa existe. 

Cu alte cuvinte, dacii romanizati nu s-ar fi putut intelege cu dacii liberi, or realitatea este complet diferita. 
In fapt, lingvistii, atunci cand vorbesc de aparitia graiurilor, nu se intorc in timp inainte de sec. 11. Pentru ei a existat o romana comuna unitara, pe care au numit-o si protoromana.
Insa nimeni nu se intreaba cum de aceasta protoromana a fost atat de unitara in toate regiunile tarii, in conditiile in care teritoriile romanizate trebuiau sa evolueze lingvistic cu totul altfel decat cele neromanizate.
Cum e posibil ca in Moldova, unde Imperiul Roman nu a ajuns cu armata sa si unde dacii au trait in libertate, sa se vorbeasca aceeasi limba ca in Ardeal, unde a avut loc o intensa romanizare? Cum de nu exista nici macar o diferentiere dialectala, ci doar o serie de regionalisme si unele particularitati de pronuntie?(...)

Au existat imparati romani de origine daca ? 

Nu stim ce s-a intamplat cu dacii dupa cucerirea Daciei de catre romani. 
Daca ar fi sa dam crezare manualelor, ei s-au romanizat rapid si fara cale de intoarcere, in decursul a doar un secol si jumatate. 

Totusi, amintirea lui Decebal a ramas vie in secolele urmatoare, iar numele de “dac” este purtat cu mandrie de mai multe personaje istorice, ajunse pe cele mai inalte trepte ale ierarhiei militare sau politice a Imperiului roman. 

Dupa constitutia lui Caracalla din 212, prin care toti cetatenii imperiului nascuti liberi deveneau cetateni romani cu drepturi depline, orice dac devenit cetatean roman putea urca in ierarhiile vremii. 

The emperor caracalla (foto)

Regalian este cel dintai dac care a urcat in aceasta ierarhie. 

Regalian (foto on coin)

Documentele epocii spun ca dacul cel ambitios a intrat in istorie in preajma anului 260 d.Cr. Si sustineau ca este un urmas al lui Decebal, un stranepot al marelui rege martir. 
Poate fi intru totul adevarat, sau poate fi doar o genealogie imaginara. 
Ceea ce insa nu se poate pune la indoiala este originea dacica a lui Regalian. 
In anul 260, in vreme ce pe tronul Romei se afla Gallienus, dacul Regalian, general cu talent de strateg, se afla in fruntea trupelor din zona Dunarii, din Pannonia si Moesia. 
Nu mult dupa anul 260, el pune la cale o rebeliune, in urma careia este proclamat imparat de catre trupele sale.
Monedele emise de el si de sotia (sau mama) sa, Sulpicia Dryantilla, o femeie cu nume dacic, s-au limitat la zona dunareana. 

Dupa preluarea puterii, duce lupte impotriva sarmatilor, dar Gallienus vine de la Roma impotriva lui si il invinge. 
Conform surselor scrise, Regalian este ucis intr-un complot de propriii sai partizani, aliati cu roxolanii.