Se afișează postările cu eticheta Valori Romanesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Valori Romanesti. Afișați toate postările

marți, 4 august 2015

O frumoasa poveste cu talc!

O poveste cu talc despre a face ceva maret in aceasta lume

A face ceva maret în această lume poate fii ce-l mai frumos lucru. Abia atunci putem vorbi despre autoîmplinire în adevăratul sens al cuvântului. 
Poveste pe care v-o ofer mai jos este despre prietenie, despre dragoste, despre relații bune si familie. 
Vedeți cum un tâmplar rezolvă conflictul dintre doi frați și apoi gândiți-vă ce ați putea face mai mult decât până acum.

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate, au avut un conflict. 
A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinarea între cei doi. 
Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte... Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. 
Când a deschis uşa, a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie. 
"Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. 
Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta". 
"Da, a zis fratele mai mare. 
Am ceva de lucru pentru dumneata. 
Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. 
Mă rog, de fapt este fratele meu mai mic. 
Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd. 
Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata". 

Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. 
Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. 
Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată. 
Nu era deloc un gard de doi metri. 

În locul lui era un pod care unea cele două gospodării peste râu. Tocmai în acel moment, vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vede, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare, şi i-a spus:
 "Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!" 
 Şi s-au iertat. 
Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele, ca să plece întru ale sale. 
"Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. 
Mai stai câteva zile. 
Am mult de lucru pentru dumneata". 
"Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…" 
"Oamenii construiesc prea multe ziduri si prea putine poduri"

Te rog...Intoarce-te copile n sat!

Chemarea batranilor lipsiti de speranta si putere catre copiii lor! 


Ți-am strâns copile zece ouă 
Și te aștept cu dor să vii, 
Aș veni eu dar mi-este teamă c-o să plouă, 
O să mă doară iar piciorul și n-o să pot veni.

Te rog să-mi spui când să te-aștept, 
Să-ți pregătesc ceva ca să mănânci, 
De ieri simt o durere surdă-n piept, 
Dar dacă vii, îmi trece, să nu plângi.

Te-aștept copile să cosim pe lângă casă 
Că au crescut înalți ciulini în grădină, 
Eu nu am bani să chem pe cineva la coasă 
A-ntarziat poștașul cu pensia de-o luna.

Mi-ai spus că ai să vii duminica trecută 
Dar n-ai venit copile ,ce-ai pățit ? 
Te-ai supărat că ți-am trimis făina necernuta ? 
Dar iartă-mă copile că sita mea a ruginit.

Sau poate ai prea multe griji copile, 
Mi-ai scris ce grea e viața la oraș, 
Dar vino Ionica, mai am puține zile 
Și-aș vrea să-ți spun măcar un bun rămas.

Și să te rog să mă îngropi în cimitirul de pe deal, 
Nu-ți face griji de bani de parastas, 
Ți i-am lăsat lângă icoana de la geam 
Pe care-am plâns în fiecare ceas.



Sursa:Dorin Dumitriu
Autor:Dorin Dumitriu
Foto:Google Romania.
Respect:Dorin Dumitriu!

luni, 3 august 2015

Jocurile Copilariei din 1907 pana astazi Romania


"Jocuri de copiii" la 1907
Fragmente din studiul "Jocuri de copiii"
Tudor Pamfile, 1907, Editura Academiei Romane.

În prezent, copiii nu îşi imaginează viaţa fără gadgeturi, Internet şi fel de fel de aplicaţii pe calculator. 
În urmă cu o sută de ani, însă, lucrurile stăteau complet diferit. 
Cel mai banal obiect putea să devină o sursă de distracţie, iar dovadă stau jocurile copiilor.


În 1907, scriitorul Tudor Pamfile (1883-1921) a publicat un studiu amplu numit "Jocurile copilăriei".
Folcloristul roman a reuşit să cuprindă în lucrarea sa tot ceea ce însemna joc şi bucurie în viaţa copiilor de pe meleagurile noastre la început de secol XX, de la distracţia ţâncilor care scurmă în ţărână şi până la flăcăii care fac glume pe la nunţi.

Între jocurile copiilor de acum 100 de ani se numărau şi câteva care au supravieţuit până astăzi, precum v-aţi ascunselea (numită pe atunci "de-a cucul") 

sau bâza (care se numea "de-a leafa"), dar majoritatea dintre ele au dispărut aproape complet odată cu trecerea timpului.
Iată o parte a jocurilor preferate ale copiilor în trecut, aşa cum sunt descrise în cartea lui Tudor Pamfile din anul 1907:

De-a dracu-n cânepă: 

„Mai mulţi copii se pun roata. 
Unul, numit «dracul», se ascunde în mijlocul lor.
Unul, numit «Dumnezeu», umblă pe la spatele roţii, de jur împrejur, tot întrebând: «N-aţi văzut pe dracul?». 
Cei din roată ridică câte un picior şi zic: «Poate aista-i». 
De la o vreme iese dracul din cânepă (din mijloc), iar Dumnezeu dă fuga după el.
Dacă-l prinde până nu se ascunde din nou în cânepă, intră el drac. 
Aşa se continuă cu alţii.
(Se spune ca acest jocq s-ar fi nascut pe vremea lui Vlad Tepes).

Baba şi uncheşul, care se joacă pe la priveghiuri. 

„Baba şi uncheşul, rătăciţi fiind, se caută prin lume unul pe altul şi poposind în casa cu mortul se tocmeşte uncheşul la coasă. Şi atâta coseşte uncheşul cu un ciomag prin dreapta şi prin stânga, de cotonogeşte pe cei de prin prejur".

De-a butea cu curechiu sau, în traducerea limbajului de azi, „de-a putina cu varză".

"Cel care ţine în braţe se cheamă bute, iar ceilalţi curechi. 
Unul însă e liber şi apropiindu-se de bute zice: «Am venit să-mi dai o căpăţână de curechiu». 
«Despre mine numai de vei putea scoate, căci e foarte îngheţat». Acesta se trudeşte să scoată din şir pe unul. 
Dacă poate vine şi a doua oară, slujindu-i la scoaterea căpăţânii şi cel deja scos. Jocul urmează".

Clopotul.
„Se aşează flăcăii roată cuprinşi cu braţele pe după cap. 
Amăgesc pe unul care nu ştie cum e urmarea şi-l pun în mijlocul lor. 
Unul se suie deasupra pe umerii lor şi apucând cu mâinile de cap pe cel din mijloc îl trage în toate părţile, zicând că trage clopotul. 
Pe când acesta răcneşte să-l lase de cap, ceilalţi fac haz".

Maimuţa. 

„Mai mulţi băieţi s-apucă şi mânjesc căciula unuia cu funingine, apoi, fără ca acesta să ştie, i-o pun în cap. 
Unul, în urmă zice: «Mă, să faceţi ce voi face eu». 
El se freacă cu mâinile peste ochi şi toţi trebuie să facă acelaşi lucru. 
La urmă îşi scoate căciula şi se freacă cu dânsa pe faţă. 
Toţi făcând acelaşi lucru, celui cu căciula mânjită îi rămâne faţa cu desăvârşire neagră. Ceilalţi râd cu poftă".

Cu mantaua.

„Unul care nu ştie această păcăleală se pune jos, iar peste el se pune o manta cu mâneca în sus, întinsă.
I se spune că pe mânecă i se va vorbi ceva de seamă, de către altul. Când lucrul e gata, celui învelit, nevăzând nimica, i se toarnă pe mânecă o oală cu apă".
Restul copiiilor incep sa rada in hohote.

Teasc. 

„Când copiii se află într-un loc închis, se vorbesc câte doi, trei şi la un semn dat încep a îngrămădi pe ceilalţi într-un colţ strigând: «Teasc, teasc!».

Sculare de jos.

„A se scula de jos fără mâini, fără ajutorul coatelor, nu-i lucru aşa de lesnicios. 
Copiii se încearcă şi care izbutesc se socotesc ca voinici".

Asvârlirea clisei cu băţul. 

„Se pune unui băţ o căciulă de clisă şi făcându-i vânt clisa se duce sbârnâind şi prefăcându-se în bucăţi"

Căţeaua. 

„E un joc nu foarte frumos pe care îl fac flăcăii cu prilejul nunţilor, seara, când gazda nu-i pe acolo. 
Anume se stinge lampa şi flăcăii încep să se bată cu căciulile, cu curelele peste ce apucă. 
Această joacă proastă nu se mai întâmplă dacă unul prevesteşte zicând: «Mă, a venit căţeaua de la moară».

Râs şi batjocură.

„Un copil neştiutor se culcă jos după îndemnul altora, cu braţele în lături. 
Doi se culcă alături peste braţele lui, iar al patrulea se pune cu spinarea pe picioarele lui. 
Al cincilea vine şi poate face celui răstignit orice vrea, îşi poate face râs şi batjocură de el, mai ales dacă băieţii sunt ei în de ei".

Leapsa. 

Unul dintre jucatori trebuie sa ii alerge pe ceilati. 
Cand reuseste sa atinga un alt jucator acesta din urma devine cel care trebuie sa alerge dupa jucatori in incercarea de a atinge pe unul dintre ei.

1,2,3, la perete, stop!

Se joaca intre mai multi copii. 
Un copil sta cu fata la perete si ceilalti la cativa metri. 
Cat timp e cu spatele la ei, copilul spune 123 la perete stai si se intoarce repede. 
In acest timp ceilalti copii incearca sa ajunga cat mai aproape de el. Daca el s-a intors dupa ce a spus stai si a vazut un copil miscandu-se ii spune sa se duca la locul de plecare. 
Scopul jocului e ca unul din copii sa ajunga la cel de la perete si sa il atinga. 
Daca reuseste, el ii ia locul si jocul se reia de la inceput. 

Baza. 

Un copil sta cu privirea ferita de grupul din jurul lui, de obicei cu ajutorul mainilor care se pun incrucisate ca un paravan, iar ceilalti dau cu palma in mana celui care sta de baza. 
Cel lovit trebuie sa ghiceasca cine l-a lovit, iar daca nu ghiceste mai sta o tura pana ghiceste. Cand a ghicit, copilul descoperit trece in locul celui care l-a ghicit si jocul se reia.
Ratele si vanatorii

Pentru acest joc e nevoie de cel putin 6 combatanti. 
Doi copii sunt vanatorii, iar ceilalti fac parte din grupul ratelor. Vanatorii arunca mingea unul spre celalalt, incercand sa-i loveasca pe copiii din grupul ratelor. 
Cel care a fost atins cu mingea este eliminat, iar jocul continua. 
La final va ramane un singur copil. 
Vanatorii vor incerca sa-l loveasca si pe acesta. Daca nu reusesc sa-l elimine din trei lovituri, castiga grupa ratelor.

Tara, tara, vrem ostasi.

Copiii sunt impartiti in doua echipe si cele doua echipe sunt asezate la o distanta de cativa metri fiecare formand un “gard”, tinanduse de maini. 
Una dintre echipe spune: “Tara, tara, vrem ostasi!”. 
Ceilalti raspund: “Pe cine?”. Si apoi se va mentiona un nume de copil ce se afla in acea echipa. 
Acesta trebuie sa fuga si sa sparga, daca poate, sirul celalalt. 
Daca reuseste se va intoarce la echipa lui cu un copil din acea echipa si acesta va face parte din echipa lui. 
Daca nu reuseste, va ramane in echipa care l-a strigat. 
Castiga echipa care a reusit sa adune toti ostasii.

Baba oarba. 

Participantii la joc se aseaza in cerc. 
Conducatorul alege un copil pe care il leaga la ochi si il invarte, iar acesta trebuie sa ghiceasca pe cine a prins. Se continua jocul cu urmatorul copil.

Flori, fete sau baieti. 

Doi jucatori merg impreuna si aleg un numar de la 1 la 10 apoi revin la ceilati jucatori iar acestia, pe rand, vor spune un numar incercand sa ghiceasca numarul ales de cei doi jucatori. 
Cand un jucator ghiceste numarul va trebui sa aleaga una din cele 3 variante: flori, fete sau baieti. 
Dupa ce a optat pentru una dintre variante cei doi jucatori vor merge si vor alege fiecare cate un nume sau o floare. 
Apoi vor reveni si ii vor spune celui care a ghicit anterior numarul cele doua variante. 
Acesta va alege una dintre ele si va face astfel pereche cu cel care propusese varianta aleasa iar celalalt jucator va trebui sa treaca in grupul celor care incearca sa ghiceasca numarul.

Matele incurcate

Va asezati in cerc. 
In picioare, tinandu-va de maini. 
Apoi incepeti sa va incurcati. 
Mana peste picior, picior in capul vecinului, mana pe umar, mana pe sub celelalte maini, capul unde s-o nimeri. 
Nu va dati drumul la maini, dar va incurcati cat mai bine. 
Sau mai rau. 
Daca va prabusiti, asta e, mai incercam. 
Intra apoi in scena Descurca Tot, un personaj ales de la inceput, pe care l-ati trimis mai departe sa nu va vada acrobatiile. 
El trebuie sa va descurce.

Obligatea la bara. 

Se joaca in dreptul unei porti de fotbal. 
Se stabileste o ordinea in care fiecare jucator trebuie sa suteze cu mingea una dintre barele portii de fotbal. 
Toti jucatorii vor juca din acelasi loc. 
Daca un jucator reuseste sa atinga cu mingea o bara jucatorul care il urmeaza este obligat sa atinga la randul lui cu mingea o bara. 
In cazul in care nu reuseste este eliminat din joc. 
Ultimul jucator care ramane in joc este declarat castigator.

Sotron. 

Se deseneaza pe asfalt ceea ce pare a fi un om stand in pozitie dreapta si mainile intinse orizontal sau chiar o compozitie de cuburi numerotate. 
Desenul este impartit in asa fel incat in fiecare casuta se gaseste cate un numar (cifre de la 1 la 9 sau mai mult). 
Cel care sare trebuie sa arunce mai intai cu piatra in casuta (incepe cu cea numerotata “1″ si ajunge la “9″, daca nimereste de fiecare data casuta). 
Daca arunca in afara, pierde tura si este randul urmatorului copil sa arunce si sa sara cu picioarele in casutele desenului. 
In fiecare runda se poate sari intr-un anumit fel (de ex. in prima runda se sare cu amandoua picioarele, in runda 2 se sare intr-un picior, in runda 3 cu picioarele incrucisate, etc.)

Lapte gros


Se poate juca oriunde. 
Este de preferat afara, pe iarba.
Lapte gros este un joc pe echipe ce poate fi jucat in minim 5 jucatori. 
Dacă sunt mai multi jucatori care doresc sa ia parte la joc trebuie ca intotdeauna numarul total de jucatori sa fie un numar impar.
Pozitionarea

Un jucator va fi desemnat arbitru (pernita, stalp, etc) iar restul jucatorilor se vor imparti in doua echipe egale. 
După ce se va stabili ordinea de joc una din echipe se aseaza in urmatorul mod: primul jucator, aplecat, cu capul in mainile arbitrului. 
Urmatorul jucator, aplecat, in spatele primului jucator, cu capul intre picioarele lui. Si tot asa pana cand toti jucatorii echipei s-au asezat unul in spatele celuilalt.
Jucatorii celeilalte echipe trebuie sa sara, pe rand, in spatele echipei asezate aplecat. 
De fiecare data cand cineva sare, trebuie sa strige “Lapte gros!”. Jucatorii care au sarit, trebuie sa ramana in pozitia in care au aterizat (fara sa se dea mai in spate sau mai in fata si fara a se misca, daca cel care sare a ,sarit gresit si aluneca, este eliminat).

Dupa ce toti jucatorii echipei 2 au sarit in spatele echipei 1, trebuie sa-si mentina pozitia si primul care a sarit trebuie sa arate arbitrului un umar de la 1 la 5. 
Echipa 1 ghiceste numarul aratat arbitrului.
Echipele schimba rolurile si jocul se incheie atunci cand:
Echipa care a stat aplecata ghiceste numarul aratat arbitrului;
unul dintre jucatorii care a sarit (si se afla pe spatele unui adversar) atinge pamantul cu piciorul;
unul dintre jucatori uita sa strige “Lapte gros!” inainte sa sara;

mai sunt jucatori care trebuie sa sara dar nu mai au loc datorita pozitionarii gresite a celor care au sarit inaintea lor.

 "Dansul ploii"sau tropaitul in baltile lasate de ploaie,deseori chiar in timpul ploii!

Atentie !NOTA
Doar o parte dintre jocurile mentionate mai sus au fost colectate din studiul anului 1907, al scriitorului Tudor Pamfile.

In proportie de 60 % dintre aceste mentiuni reprezinta amintiri personale din vremuri macabre prin care Romania a trecut,mai precis perioada comunista ( Anti Comunist).

Am incercat sa colectez intr-un articol cat mai multe jocuri de socetate,jocuri sanatoase,de socializare, de sporire a atentiei distributive, de memorie, de prietenie, jocuri educative si nonviolente , jocuri folclorice autentice Romanesti.
Tot o data am incercat sa rascolesc amintiri frumoase nostalgicilor poate ca si mine...si celor care astazi nu mai sunt copiii din vremurile in care noi toti stim (macar) si mai dorim sa citim,chiar si in aceasta lume in care cu greu ne (regasim).

Ma intreb de ce? si cine a dorit ca aceste valori pentru dezvoltarea psihologica intr-un mediu sanatos unui copil ,sa fie ucise cu aceste tehnologii de tip "Gadget, Computer, Smartphone si alte mizerii inutile".

Cu finalul acestei note,rog membrii acestei pagini sau /si simplilor admiratori dupa facebook sau din alte locatii in care au gasit aceasta pagina sa-mi mentioneze intr-un G-mail sau direct intr-un comentariu la acest articol,alte jocuri care mi-ar fi putut scapa, pentru a completa un articol cat mai bogat pentru cei care vor mai citii acest articol pe viitor si desigur pentru cei care inca continua sa-si creasca copii dupa aceste valori adevarate si naturale, sanatoase,pe acesta cale doresc sa reamintesc si tinerelor mame sau tinerilor tati jocurile copilariei lor pentru a le oferii drept model copiiilor lor .,nu "computere sa-i tina legati in canapea ca pe handicapati ,sa-i scoata din casa in cariucior datorita obezitatii,sa-i imbolnaveasca prematur cu dureri de spate,oase si ochi,nefacand miscare,sa-i limiteze in jutecata datorita lipsei de socializare reala,etc..."


Ella Negruzzi,prima femeie avocat din Estul Europei

Ella Negruzzi o femeie cu o personalitate deosebita!
Elena Negruzzi
Elena Negruzzi s-a remarcat ca prima femeie avocat din România, dar şi din Estul Europei, suferind enorm din cauza discriminărilor din acest domeniu. 
A fost o figură proeminentă în mişcarea femeilor din România, în perioada interbelică, punând bazele Asociaţiei Emanciparea Femeii.
Mihai Negruzzi

Născută pe 11 septembrie 1876, la Iaşi, Elena a fost fiica scriitorului şi omului politic ieşean Leon C. Negruzzi (1840-1890) şi sora mai mică a generalului Mihai Negruzzi (1873-1958). Familia sa a jucat un rol extrem de important în viaţa politică românească la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. 
Din păcate, tatăl său a decedat timpuriu, ceea ce a făcut ca Ella şi fratele său să fie luaţi în grijă şi educaţi de fratele mai mic al acestuia, academicianul Iacob Negruzzi, membru fondator al Societăţii „Junimea“ şi intellectual de prim rang al vremii sale, de două ori preşedinte al Academiei Române.
Ella Negruzzi a urmat cursurile şcolii primare, Externatul Secundar de Fete (actualul Colegiu “Mihai Eminescu” din Iaşi) şi cursurile Facultăţii de Drept la Iaşi.
Perseverenţă şi determinare

La un an după absolvirea studiilor universitare, în anul1914, a cerut să fie admisă în Baroul Iaşi (oraşul în care, pe la 1866, bunicul ei, Costache Negruzzi, fusese primar), dar cererea i-a fost respinsă pe motiv că nu are drept de vot (fiind femeie) şi trebuia ca avocaţii să aibă acest drept.
Ella Negruzzi nu a renunţat şi, după primul refuz, a urmat a doua cerere, apoi a treia. 
ŞI pentru fiecare dintre răspunsurile negative primite a luptat chiar cu armele lor, ale avocaţilor.
După mai multe procese care au durat aproape şase ani, Ella Negruzzi a devenit prima femeie avocat din România.
Costache-Negruzzi
Iată ce scria ziarul Universul, în ianuarie 1914, despre recursul Ellei Negruzzi: „Se ştie că dna Ella Negruzzi, licenţiată în drept, a cerut consiliului de disciplină al baroului de Iaşi înscrierea dumisale în acel barou. 
Consiliul, în unanimitate, admiţând această cerere (e influenţa lui Iacob Negruzzi aici n.n.), mai mulţi avocaţi au făcut apel, care a fost admis de Curtea din Iaşi, pe motiv că femeile n-au dreptul de a exercita profesiunea de advocat. 
Contra acestei deciziuni, dna.Negruzzi a făcut recurs, care s-a judecat ieri de secţia I a Curţii de casaţie. 
Dna.Negruzzi s-a prezentat înpersoană, asistată de dnii advocaţi M. Ferechide şi N.Polizu. 
Advocaţii, care au contestat dnei Negruzzi dreptul de a fi advocat, au fost reprezentaţi prin dl. advocat C. Xeni. 
La dezbateri asistă foarte multă lume. (…) Pentru susţinerea recursului a luat mai întâi cuvântul D.Ferechide. Dsa spune că nu poate pricepe ce raţiune juridică a făcut Curtea din Iaşi ca să ordoneze ştergerea dnei Negruzzi din tabloul advocaţilor din Iaşi, întrucât nici prin legea specială a advocaţilor şi nici prin Constituţie nu se prevede că o femeie n-are dreptul de a fi advocat, când posedă titlurile cerute de lege. 
Răpind unei femei dreptul de a exercita o profesiune liberă, spune D. Ferechide, ar însemna a-i crea o incapacitate neprevăzută nicăieri în lege.
Ziarul Universul

În articolul 1 din legea advocaţilor se spune numai că profesiunea de advocat nu poate fi profesată decât de români, dar nu prevede că femeile românce n-au acest drept. 
Unde legiuitorul a vrut să îngrădească capacitatea unei femei, a făcut-o în mod expres. (…).
D. Polizu spune că acordarea dreptului unei femei de a exercita profesiunea liberă de advocat nu constituie nici un pericol social. Probă că în statele unde femeile au dreptul de a fi advocat, ele se achită de obligaţiunile ce şi le-au luat faţă de clienţii lor. 
Arată că acordându-se femeilor dreptul de a fi advocat se face un pas înainte şi la noi în ţară pentru emanciparea femeii. (…).
Combaterea recursului D.Xeni arată că atât textul formal al legii, cât şi tradiţia baroului nu permit femeii să facă azi parte din barou. (…). 
Nu contestă cultura şi inteligenţa femeilor, dar crede că intrarea în barou ar micşora prerogativele tradiţionale ale baroului, pe care generaţia de azi e datoare să le transmită celei de azi mărite, iar nu micşorate (…)”. Şi era abia începutul acelei lupte, care avea să-i aducă, după război, în sfârşit, intrarea în barou. 
A profesat ca avocat în Baroul Covurlui ,Galaţi şi, din 1919, în Baroul Bucureşti.

O feministă convinsă

Modestă, dar plină de încredere în forţele proprii, Ella Negruzzi a devenit o apărătoare consecventă a celor oropsiţi de soartă. 
S-a remarcat în perioada interbelică ca o militantă pentru drepturile femeilor, punând bazele, împreună cu alte două intelectuale, Maria Baiulescu şi Elena Meissner, Asociaţiei “Emanciparea femeii”, al cărei preşedinte a fost. 
Asociaţia a urmărit emanciparea civilă şi politică a femeii prin prisma dezvoltării acesteia în toate domeniile şi ocuparea de funcţii în raport cu pregătirea şi capacitatea fiecăreia. Şi-a concentrate atenţia asupra femeilor de la sate, iniţiind cercuri culturale şi fondând cămine culturale unde a arătat sătencelor cum să-şi organizeze gospodăria şI cum să-şi educe copiii.
După instaurarea fascismului în Germania, Ella Negruzzi s-a manifestat ca o luptătoare împotriva războiului, făcând parte din organizaţia “Grupul avocaţilor democraţi”, înfiinţată în 1935.
De asemenea, a înfiinţat organizaţia “Frontul feminin” (1936), organizând numeroase întruniri şi conferinţe menite să contribuie la antrenarea femeilor în acţiunile pentru apărarea drepturilor lor economice, politice, sociale şi culturale.
Maria-Baiulescu

A desfăşurat o activitate susţinută şi în publicistica vremii. 
Mai mult, după ce Constituţia din 1923 conferea femeilor din România dreptul de vot şi de a fi alese, Ella Negruzzi s-a înscris în Partidul Naţional Ţărănesc şi, în 1929, a fost aleasă consilier local în Bucureşti, alături de alte feministe precum Alexandrina Cantacuzino şi Calypso Botez. 
Ella Negruzzi a militat toată viaţa pentru emanciparea femeii, pentru promovarea culturii, împotriva războiului. Jurist de seamă şi luptătoare in special pentru emanciparea femeii din România, Ella Negruzzi s-a stins din viaţă la Bucureşti, pe 19 decembrie 1948.